Ideea de unitate a tuturor românilor într-un singur stat nu este una nouă şi doar interesele externe ne-au ţinut mult timp dezbinaţi.
Asta însă nu înlătură ideea că înaintaşii noştri nu erau conştienţi de asemănările de limbă sau de cultură sau că marile puteri nu erau conştiente de faptul că în spaţiul fostei Dacii trăieşte acelaşi popor.
Înfăptuirea Unirii sub Mihai Viteazu
În 1599, domnitor în Moldova a devenit Ieremia Movilă. Acesta era aservit polonezilor şi a scos ţara din lupta antiotomană. În acelaşi timp în Transilvania puterea a fost preluată de către Andrei Bathory, de asemenea de partea polonezilor.Ambii conducători urmăreau îndepărtarea lui Mihai Viteazu din Ţara Românească, lucru care l-a determinat pe acesta să acţioneze.Planul său a fost de a ocupa Transilvania şi Moldova şi a pune acolo domni care să îi fie favorabili. Acest lucru trebuia realizat cât mai repede.
În 1599, el trimite o solie lui Rudolf al II-lea căruia îi jură credinţă şi cere încuviinţarea lui pentru a restabili ordinea imperială în Transilvania. De fapt, acest lucru era un gest politic pentru ca el să îşi asigure susţinerea Imperiului Habsburgic şi legitimitatea acestei intervenţii. Primind acceptul şi ajutorul acestuia la sfârşitul anului, trece munţii pe traseul Buzău-Braşov cu o armată munteană, la care se alătură soldaţi de diverse etnii din Transilvania, unguri, secui, polonezi, sârbi, nemulţumiţi de faptul că le-au fost afectate privilegiile.
Pe data de 18 octombrie 1599 are loc bătălia decisivă cu armata lui Bathory la Şelimbăr. Mihai este învingător şi intră pe poarta din Alba Iulia triumfător în data de 1 noiembrie 1599.
Vorbele lui Mihai Viteazu : „În timpul acesta se poate vedea că n-am cruţat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăşi viaţa mea, ci am purtat războiul aşa de mult timp singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel puţin o casă de piatră unde să mă pot retrage… Nu am pregetat să mă alatur cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, nefiind cunoscut de nimeni şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am şi eu un loc şi un nume în creştinatate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam.”
Revoluţia lui Tudor Vladimirescu – 1821
Revoluţia lui Tudor Vladimirescu a fost cea care a precedat şi determinat evenimentele din 1848, formarea statului român în 1859 şi apoi realizarea României Mari în 1918. Această acţiune a dus la apariţia pentru prima dată a unei mişcări fundamentale pentru închegarea conştiinţei naţionale româneşti.
Tudor a declarat înainte de a fi asasinat: „Vreţi să mă omorâţi? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat cu cămaşa morţii. Turcii sunt în ţară, dar nu sunteţi în stare şi nu veţi fi niciodata a vă bate cu dânşii cu ispravă.”
Tudor Vladimirescu a afirmat la un moment dat că el este conştient că nu va ieşi din această situaţie decât mort. Lipsa de prudenţă a acestuia l-a costat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul lui Mihai. Cel mai uşor pentru a distruge o mişcare este să anihilezi liderul. Mulţimea nu va mai şti să reacţioneze şi şansele de apariţie a altuia nou sunt minime, mai ales că acesta nu va fi recunoscut de către mase. În cadrul unei mişcări este foarte important ca liderul, ca simbol să fie protejat. Problema este că de multe ori trădarea vine chiar din interior, din interese meschine, personale ale oamenilor .
Dubla alegere a lui Cuza
Pe data de 5 ianuarie 1859, adunarea electivă va aduce în fruntea Moldovei pe unionistul A.I. Cuza.
Ulterior, pe data de 24 ianuarie au avut loc şi alegerile din Ţara Românească.
Franţa, Rusia, Anglia şi Prusia au recunoscut repede unirea celor două state româneşti, în timp ce Imperiul Otoman şi cel Austriac s-au opus în fază iniţială. Sub perspectiva unui nou război şi la presiunile celorlalţi garanţi, dubla unire a fost recunoscută în final şi de celelalte două puteri.A.I. Cuza nu a mai aşteptat recunoaşterea de drept a Unirii şi acceptarea de noi măsuri de consolidare a statului nou format şi a trecut direct la formarea de instituţii comune.
Acesta a stat la conducerea ţării până în 1866, când a demisionat şi a fost adus Carol I, ca o condiţie esenţială pentru menţinerea a ceea ce Cuza şi paşoptiştii au realizat.
Unirea românilor într-un singur stat – 1918
Unirea românilor într-un singur stat a reprezentat un proiect de durată care a început odată cu întoarcerea revoluţionarilor de la 1848 de la studii din Franţa. Unirea de la 1918 nu a reprezentat un act aleator, ci unul pregătit în ultimul secol de o serie de generaţii de vârf. Oameni cu adevărat dedicaţi complet ideii naţionale au pregătit evenimentul din 1918 timp de aproape un secol, odată cu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Primul Război Mondial a însemnat pentru toţi participanţii o reaşezare a lumii: pe de o parte au stat forţele germane şi austriece şi aliaţii lor, pe de cealaltă parte au stat forţele engleze şi ruseşti şi aliaţii lor. Primii doreau să schimbe în sens crescător dominaţia pe care o aveau, în timp ce ceilalţi încercau să păstreze ordinea existentă şi care le era favorabilă. În această luptă de proporţii au fost prinşi şi românii, care au intrat în război cu credinţa în întregirea statului naţional prin aducerea alături a românilor transilvăneni şi eliberarea acestora de sub jugul austro-ungar.
Marea Unire de la 1 decembrie 1918 – alipirea Transilvaniei la România
Iată că la 1 decembrie 1918, marea dorinţă a românilor de a trăi într-un singur stat, pe suprafaţa aproximativă a vechii Dacii a fost îndeplinită şi prin propriul efort.Pe fondul destrămării Austro-Ungariei şi dispariţiei autorităţii, s-a stabilit pentru data de 1 decembrie 1918 să se desfăşoare o Mare Adunare Populară în care să se decidă soarta acestei provincii locuită de români.
Adunarea Naţionalã de la Alba Iulia, constituitã din 1228 de delegaţi şi susţinutã de 100.000 de persoane, adoptã o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918 Vasile Goldiş citeşte rezoluţia Unirii: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”
1 decembrie este adoptatã ca zi naţionalã a României în 1990 si tot atunci este schimbat imnul national din "Trei culori cunosc pe lume" in imnul ce se canta astazi " Desteapta-te Romane" scris de George Uncenescu in Mai 1848 , melodia acestui cântec avea la origini un text religios fiind un "bocet" cantat la inmormantari .Acest cântec a fost foarte drag românilor şi le-a insuflat curaj în momentele cruciale ale istoriei lor, cum au fost Războiul de Independenţă din 1877-1878, Primul şi al Doilea Război Mondial, sau în timpul crizei de după lovitura de stat de la 23 august 1944.
Pentru mai mult informatii accesati :http://basarabia-e-romania.ro/istoria-ne-arata-ca-romanii-pot-face-unirea/