Crucea de Piatră Mystery Cache

"Dincolo de Crucea de Piatră, d-a stânga Şoselei Vitanului, se ridica biserica Sfânta Troiţă. Mândreţe de biserică. Ce zugrăveli pe dinăuntru şi pe dinafară, ce rar se mai pomenea numai la bisericile din vechime”.

Cu aceste rânduri işi începe Barbu Ştefănescu-Delavrancea nuvela Hagi Tudose, amintind vremurile în care biserica era mândria cartierului şi împreună cu şcoala de care era adesea mai mult decat legată, constituiau polii vieţii acestor mici colectivităţi urbane.

Era amplasată pe fosta Cale Dudeşti (nr. 81-83) care lega Calea Văcăreşti de Poşta Vitan şi mai departe penetra în cartierul Balta Albă. În faţa bisericii, pe partea dreaptă a Căii Dudeşti se afla o cruce de piatră (motiv pentru care biserica mai era cunoscută şi sub numele de Crucea de Piatră), o troiţă semnalată încă de pe la începutul secolului al XVII-lea. Aceasta troiţă marca hotarul de miază-zi al moşiei Pantelimon, aparţinând voievodului Grigore Ghica, conform testamentului acestuia din iulie 1752, precum şi o importantă intersecţie a uliţelor Dudeşti, Vitan, Theodor Sperantia. Ulterior, "Crucea de Piatră” a devenit numele popular al vechiului cartier din jurul bisericii cunoscut sub diverse alte aspecte.

Biserica a fost zidită înainte de 1804 septembrie 30 (data pisaniei), de către Jupân Păun Plugarul cu fraţii săi Petru, Hristea, Miu şi Ene. O catagrafie din anul 1808 ianuarie 19, aminteşte drept ctitori ai bisericii pe Cristea Bogasierul şi Manul Cavaful. O altă catagrafie din 1808 februarie 5 arată că breasla şalvaragiilor este ctitoria bisericii. Cu numele "Sfânta Troiţă” este mentionată şi de Dimitrie Fotino în "Istoria Daciei".

Iniţial biserica a avut numai altar şi naos, despărţite fiind de o tâmplă de zid, pictată în stil bizantin. În anul 1887, în zilele MS Regelui Carol I, ale IPSS Mitropolit Primat al Romaniei Iosif Gheorghian, (....) arhitect diriginte P. Petriciu - spune pisania - biserica a fost restaurată, înlocuindu-se tâmpla din zid cu una din lemn, s-a zugrăvit în ulei, s-au dărâmat cei doi stâlpi care susţineau bolta şi s-a construit cafasul pentru cor. În noiembrie 1900 a fost edificat un "advon”, după planurile arh. A.Z. Mingopol. S-a mai realizat de asemeni o cancelarie şi locuinţa pentru paracliser, după proiectul intocmit de arh. P. Petricu. În anii 1933-1936, pictorul Vasile Georgescu a refăcut pictura interioară, în stilul academic de sorginte renascentistă al scolii lui Gh. Tăttărescu. În interior au fost decapate tencuielile şi s-au executat uşile ornamentale.

După razboi (1950), biserica a fost restaurată şi în interior, pictorii Traian Biltiu Dancus, Nicoleta şi Traian Plopeanu au curăţat şi reînnoit pictura. Reparaţii radicale şi de scoatere a igrasiei s-au executat în anii 1962-1963, iar în 1969 pictoriţa Virginia Videa a aplicat foiţă de aur pe o jumătate din icoanele tâmplei. Aşa cum arăta după toate transformările şi adăugirile ulterioare, biserica era construită din cărămidă, pe plan triconic (21 x 8-10m), cu pronaosul supralărgit. În faţa pronaosului s-a adăugat în anul 1900 un vestibul (închis şi el ulterior) cu intrarea flancată de două coloane clasice, cu fronton. Avea două turle octogonale cu baza pătrată: turla-Pantocrator a naosului, mai joasă, dar mai largă, care se rezema pe arce în consolă şi turnul-clopotniţa pe pronaos, mai zvelt şi mai înalt: ambele aveau acoperişul bulbat, turtit. Absidele erau semicirculare în interior şi poligonale în exterior, puţin reliefate, acoperite cu calote în sfert de sferă.

Faţada era împărţită în două registre inegale, decorate cu panouri dreptunghiulare (cel superior mai puţin înalt), despărţite printr-un brâu robust. Ferestrele bisericii, lărgite la începutul secolului XX, aveau partea de sus semicirculară, cu ancadramente simple. Ele se intercalau în panourile din registrul inferior. Cornişa bisericii era în stil clasic. Un fronton cu o cruce din zidărie, aşezată pe un mic soclu gen acrotera, încorona faţada vestică. Intrarea pentru preot în altar se făcea pe latura sudică, aceasta fiind flancată de două coloane clasice cu fronton asemănător celui din faţada vest, dar mai mic. Aspectul exterior al bisericii se apropia de stilul neoclasic propriu începutului de secol XIX, cu elemente baroce adăugate ulterior, posibil la restaurările din 1887 şi 1900. În incinta bisericii s-au construit, la sfârşitul secolului XIX, o şcoală primară şi casa parohiala (1899). În 1913, zestrea bisericii a fost sporită cu un imobil cuprinzând locuinţe, prăvălii şi un corp de case donate testamentar de văduva Tinca Costache. Trebuie amintit, nu în ultimul rând, că şi grădina cu flori, iarbă şi arbori, situată în stânga porţii mari de intrare în incintă, a fost donată de credincioşi.

La 9 octombrie 1987, ora 6.00 dimineaţa, preotul paroh (părintele Constantin Dăscălescu) a fost anunţat telefonic de funcţionarii Primăriei Sectorului 3 că biserica se va demola, deşi anterior aceştia, printr-un joc perfid, pentru a evita eventualele proteste, dăduseră asigurări că nu se va întâmpla aceasta. Fiind anunţat PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acesta a solicitat pentru preotul paroh o audienţă la Primăria Capitalei, care, prin vicepreşedintele Dumitru Necşoiu a confirmat trista veste. Iminenta demolării a stârnit proteste din partea enoriaşilor; acţiunea de demolare a început hoţeşte în noaptea de 9 spre 10 octombrie 1987. În iureşul general provocat de basculantele şi muncitorii de la ICRAL Vitan, au dispărut majoritatea obiectelor de cult, mobilier şi cărţi bisericesti. O mică parte a fost transportată şi depozitată în condiţii improprii în turnul clopotniţă al bisericii Tarca din Calea Vitan nr.142. Tâmpla din lemn sculptat a fost dusă la biserica cimitirului parohial din Fântânele, judeţul Dâmboviţa.

În decursul celor 183 ani de existenţă (1804-1987), biserica Sf. Troiţă a primit donaţii de la enoriaşi, în semn de credinţă şi respect, printre care şi numeroase icoane. Pe o icoană dăruită de Roman şi Zugravina, la 1 august 1892, apărea următoarea inscripţie: "Să nu-l ierte Isus Hristos pe acela care va îndrăzni să ia acest dar, nici viu, nici mort”. Aceasta s-a implinit!

Actualmente pe locul fostei biserici s-a construit blocul M108 din ansamblul cuprins între Bulevardele Unirii, Octavian Goga şi Străzile Traian, Lucian Blaga. La mică distanţă in direcţia Sud Est un monument simplu de lemn amplasat într-un scuar aminteşte de existenţa sa. Acolo se află şi coordonatele finale.

Sursa, sursa.