Republica Moldova este un stat independent încă din anul 1991, dar cu toate acestea străjerii instaurați de către autoritățile sovietice sînt încă în funcție. Monumentele tanc și monumentele tun de pe teritoriul Basarabiei veghează în continuare malul Prutului, așezate pe cîte un piedestal, îndreptate cu țevile spre inamicul URSS-ului. În fiecare an, de 9 mai, pînă la începutul anilor 2000, veteranii de război erau duși în vizită, iar tinerii cu flori în mîini ajungeau să facă un popas pe culmea dealului de unde tancul monument parcă supraghează activitatea de pe Prut, stînd asemeni ostașilor în strajă. La intrarea în Republica Moldova pe la postul vamal Albița-Leușeni, la doar zece kilometri distanță, pe culmile unui deal de lîngă șoseaua care leagă punctul vamal de Chișinău, popasul la Memorialul „Victoria” se aseamănă cu o reconstituire a traseului urmat de ostașul sovietic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Mașina de luptă a fost găsită in anul 1969 în rîul Prut, în apropierea podului care asigură și astăzi trecerea frontierei moldo-române pe la postul vamal Albița-Leușeni. În timp ce tancul a fost scos din Prut și dus la reparație în atelierele din satul Onești, din același raion, în locul în care la 24 august 1944 au făcut joncțiune Frontul ucrainean II și III, a început construcția unui piedestal pe care mai apoi a fost urcat Tancul numărul 377 al Armatei Sovietice din cel de-al Doilea Război Mondial. Întîlnirea celor două fronturi a avut loc la mai puțin de zece kilometri distanță de la frontiera cu România și la doar cîțiva pași de la traseul care duce spre centrul Republicii Moldova de astăzi. Pînă la data instaurării monumentului din apropierea satului Leușeni, organele raionale au găsit comandantul și mecanicul tancului. Astfel, „prin 1970, pe locul unde la 24 august 1944 s-au întîlnit cele două fronturi II și III ucrainean, în sat a fost inaugurat memorialul tancului T-34 cu nr. 377. Iată atunci membrii echipajului, cei care mai rămăseseră în viață, au revenit în sat… ”, se menționează în volumul „Leușeni sat la poarta țării”, semnat de T. Volcu.Tancul monument apartinea batalionului comandat de Alexei Burmenco de la Corpul 7 mecanizat,coep caruia ii revenise sarcina de a sparge frontul pentru a ajunge la raul Prut singura trecere peste rau din regiune.Vladimir S.Bolotov mecanicul-sofer de pe acest tanc a observat prea tarziu ca podul este minat si s-a produs o explozie care a rasturnat tancul in raul Prut.
The box is at the base but if you want to see one old soviet tank T-34,you have to climb 160 steps.