[RO 
] Veronica Micle (1850 - 1889) a publicat un volum de poezii, nuvele și traduceri, dar este cunoscută mai ales pentru relația avută cu poetul național Mihai Eminescu.
Pe strada Nicolae Gane nr. 14 sau 16 a existat una dintre casele în care au locuit soții Ștefan și Veronica Micle unde încă din primăvara lui 1873 au loc reuniuni literare la care participă Ioan Slavici, Miron Pompiliu, Samson Bodnărescu, Matilda Cugler (Poni) iar din 1874 și poetul Mihai Eminescu după întoarcerea de la studii. În apropiere este casa lui Vasile Pogor, azi Muzeul Literaturii, fost sediu al Societății Literare Junimea, unde veneau Titu Maiorescu, P.P. Carp, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ion Slavici etc.
Veronica și Ștefan se căsătoresc în anul 1864 în Cluj, deși Veronica Micle avea vârsta de 14 ani și între ei era o diferență de vârsta de 33 de ani. Ştefan Micle se ocupă de educaţia tinerei sale soţii, aceasta luând lecţii de franceză, de literatură universală, de canto şi pian. Ștefan Micle și Veronica au avut două fete: Valeria, născută în anul 1866 și căsătorită Micle-Gruber, alintată Greiere și Virginia Livia (1868), alintată Fluture. Câteva momente din viața soților Micle sunt prezentate de Eugen Lovinescu în romanul Bălăuca.
În primăvara anului 1872, Veronica Micle face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu.
Tot în 1872 debutează în revista “Noul curier român“ cu două nuvele. În 1874 a publicat versuri în “Columna lui Traian” iar apoi în “Convorbiri literare”. Din 1879 a colaborat şi cu revistele “Familia”, “Revista nouă” şi “Revista literară”. În 1874, Mihai Eminescu se mută la Iași unde este numit director al Bibliotecii Centrale aflată în clădirea Universității de Medicină și Farmacie și va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultuoasă. În timpul Războiului de Independență din 1877, Veronica Micle a fost soră de caritate, a făcut parte din Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți.
Mihai Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile și poeziile sale influența deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa, mărturisindu-i: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”. Până în anul 1876, Eminescu scrie foarte multe poezii care dovedesc zbuciumul din sufletul său: Iubind în taină, Eu număr, ah!, plângând, În liră-mi geme și suspin-un cânt, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și farmec, Gelozie și multe altele. Cu timpul pasiunea lui Eminescu se mai domolește. El hotărăște să se mute la București în octombrie 1877 unde lucrează ca redactor la revista Timpul. Se îndrăgosteşte de Mite Kremntiz, secretara personală a regelui Carol I şi îi răspunde rareori Veronicăi la scrisori, primind numeroase reproşuri.
În 1879, după moartea lui Ștefan Micle, legătura dintre cei doi se reia printr-o scrisoare de condoleanțe din partea lui Eminescu. Lunile septembrie și octombrie le petrec împreună într-un fel de lună de miere. Între timp cei doresc să se căsătorească, efort zădărnicit de junimişti care invocă, între altele, flacăra poeziei ce trebuie ţinută trează prin suferinţă. La sfârșitul lui martie 1880, Veronica îi cere să-i spună clar ce are de gând în legătură cu viitorul lor. După o săptămână de frământări, el îi răspunde în aprilie că unirea lor oficială poate să aibă loc numai după ce va avea „o poziție cât de cât asigurată”. Cei doi se separă până în decembrie 1881, perioadă în care s-au păstrat câteva scrisori disparate, majoritatea expediate de Veronica. Veronica are o relație de scurtă durată cu dramaturgul Ion Luca Caragiale care fusese coleg cu Eminescu în perioada când lucra la Timpul. Supărată de infidelităţile şi indiferenţa lui Eminescu cu Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca, îi stârnește gelozia față de Caragiale dar îl implică mai apoi în recuperarea scrisorilor de dragoste, ocazie cu care între Eminescu și Caragiale are loc o altercație în casa academicianului Titu Maiorescu.
La sfârşitul anului 1888, Veronica Micle a venit la Botoşani, pentru a fi aproape de Eminescu, din ce în ce mai bolnav. Primul exemplar al volumului de Poezii i l-a trimis lui Eminescu, cu dedicaţia: “Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neştearsă dragoste”. În 15 iunie 1889, Veronica se afla la Bucureşti la moartea poetului survenită în sanatoriul de boli mintale al doctorului Şuţu. Atunci a scris poezia “Raze de lună”, care a apărut în cotidianul România.
S-a retras la Mănăstirea Văratec unde se sinucide în noaptea de 3 spre 4 august, după ce a băut o sticluţă cu arsenic. Veronica Micle scria, într-o poezie neterminată, datată 1 august: “O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.”
A fost înmormântată lângă bisericuţa “Sfântul Ioan” din curtea mănăstirii Văratec.
Casa memorială Veronica Micle se află în Târgu Neamţ unde Veronica Micle şi-a petrecut o mare parte a vieţii.
În fața casei soților Micle există o clădire veche unde este ascuns cache-ul.
[EN 
] Veronica Micle (1850-1889) published a volume of poems, short stories and translations, but is known especially for the relationship with the national poet Mihai Eminescu.
On Nicolae Gane street no. 14 or 16 there was one of the houses where the spouses Ştefan and Veronica Micle lived, where from the spring of 1873 there are literary meetings with the participation of Ioan Slavici, Miron Pompiliu and since 1874 with poet Mihai Eminescu, after his return from studies. Veronica and Stephen marry in 1864, although Veronica Micle was 14 years old and between them was a 33-year-old difference. Stephen Micle and Veronica had two girls: Valeria, born in 1866 and married Micle-Gruber, married Greiere and Virginia Livia (1868), flown to the Butterfly.
In the spring of 1872, Veronica Micle made a trip to Vienna for medical treatment, here she meet Mihai Eminescu. In 1872 he debuted in the magazine "The New Romanian Courier" with two novels. In 1874 he published verses in "Trajan's Column" and then in "Literary Conversations". Since 1879 he collaborated with the magazines "Familia", "New Magazine" and "Literary Review". In 1874, Mihai Eminescu moved to Iasi, where he was appointed Director of the Central Library and will live here until October 1877, time when he has a tumultuous relationship with Veronica. During the 1877 Independence War, Veronica Micle was a charity sister, and she was part of the Central Committee for the help of the Romanian soldiers who were injured.
Mihai Eminescu has repeatedly acknowledged in his letters and poems the special influence that Veronica had on him, confessing to him: "My life, strange and today, and unexplainable to all my acquaintances, has no meaning without you" . In time, Eminescu's passion is slowing down. He decides to move to Bucharest in October 1877 where he works as editor at Timpul magazine. He falls in love with Mite Kremntiz, the personal secretary of King Carol I, and rarely answers Veronica in letters, receiving numerous reproaches. In 1879, after the death of Stephen Micle, the connection between the two was resumed by a letter of condolence from Eminescu. The months of September and October spend them together in a kind of honeymoon. Meanwhile, they want to get married, a strained effort by junimists who invokes, among other things, the flame of poetry that must be kept awake by suffering. At the end of March 1880, Veronica asks him to tell him clearly what he is going to do about their future. After a week of embarrassment, he replies in April that their official union may only take place after having "a position as secure as possible". The two separated until December 1881, during which time several disparate letters were kept, most of them sent by Veronica. Veronica has a short-lived relationship with playwright Ion Luca Caragiale who had been a colleague with Eminescu while working at Timpul.
At the end of 1888, Veronica Micle came to Botosani to be close to Eminescu, getting sicker. The first copy of the volume of poems sent him to Eminescu, with the dedication: "My dear Mihai Eminescu, as a confession of unlimited love." On June 15, 1889, Veronica was in Bucharest at the death of the poet in the mental hospital of Dr. Şuţu. She retired to Văratec Monastery where he committed suicide on the night of August 3 to August 4, after drinking a bottle of arsenic. Veronica Micle wrote in an unfinished poem dated August 1: "O! Death come by the pass / On my heart my wilderness and the rest of my thoughts / I hear how the hurricane banging in heavy chants, / Walking in the wilderness driven by harsh winds, / I miss a long rest ... Sleep, / To sleep forever. ". She was buried near the St. John Church in the courtyard of the Văratec Monastery.
The Veronica Micle Memorial House is located in Târgu Neamţ where Veronica Micle spent much of her life.
In front of Micle's house there is an old building where is the cache.
Geocaching România
[RO ] Ai grijă să nu fii văzut! - ACDS - Adu ceva de scris.
[EN ] Extreme stealth required! - BYOP - Bring your own pen.