[RO]
Celor ce coboară prin poarta a III-a a Cetăţii din Alba Iulia li se înfăţişează treptat un obelisc de piatră care impresionează în primul rând prin înălţimea sa. Dar puţini dintre ei trăiesc impresia vie că au în faţă, poate, cel mai important monument de for public din România ultimului secol. De cine a fost realizat? Numele sculptorului Iosif Fekete este pe cale de a fi uitat. Cu toate acestea, pentru lumea cunoscătorilor, el stă fără complexe alături de Dimitrie Paciurea, care i-a fost maestru, Corneliu Medrea şi, de ce nu, alături de Constantin Brâncuşi. În realizarea obeliscului, principalul colaborator al lui Iosif Fekete a fost arhitectul, dat uitării într-o şi mai mare măsură, Octavian Mihălţan. Monumentul despre care vorbim este, înainte de toate, rodul unei stări de spirit. Până la începutul secolului XX, românii au format doar o mică parte din populaţia oraşelor Transilvaniei. După 1918, românii, migrând într-o proporţie însemnată dinspre sate spre oraşe sau dinspre oraşele mici spre cele mari, au găsit acolo o arhitectură şi o artă monumentală în care nu se regăseau. În consecinţă, ei au încercat să compenseze această stare de lucruri cu rezultate uneori mai reuşite, alteori mai puţin reuşite. Starea de spirit la care ne referim s-a manifestat din nou la Alba Iulia spre mijlocul deceniului al patrulea interbelic. În 1934 se împlineau 150 de ani de la marea revoltă ţărănească condusă de Horea. Despărţământul Alba Iulia al „Astrei” a adoptat decizia de a marca clipa prin înălţarea unui monument care, prin dimensiuni şi prin calităţile sale artistice, să poată sta la înălţimea evenimentului comemorat. Inaugurării Obeliscului „Horea, Cloşca şi Crişan”, la 14 octombrie 1937, i s-a conferit amploarea unei celebrări naţionale. Ea s-a desfăşurat în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a principelui Mihai, mare voievod de Alba Iulia. Arareori au putut fi văzute la un loc atâtea uniforme de gală, decoraţii şi personalităţi de prim rang ale vieţii politice, militare şi bisericeşti. Fotografiile alb-negru lasă imaginaţiei noastre libertatea de a da culoare scenelor desfăşurate.
[EN]
Those walking down through the Third Gate of Alba Iulia fortress will notice a stone obelisk whose height might astound them first. Few will realize that they are in front of the most important public space monument of twentieth century Romania. Who built it? The name of its sculptor, Iosif Fekete, is almost forgotten today. In spite of this, for connoisseurs, he is rated definitely next to Dimitire Paciurea, who was his professor, Corneliu Medrea, and, why not, to Constantin Brâncuși. The main collaborator of Iosif Fekete in the construction of the obelisk, the architect Octavian Mihălțan, has largely fallen into oblivion. This monument was primarily the product of a certain mindset. Until early twentieth century, Romanians represented only a minority among the population of Transylvanian cities. After 1918, as Romanians migrated in significant numbers from villages to cities or from towns to cities, thus, they found themselves in places whose monumental art and architecture were not alluring to them. They attempted to compensate this situation with mixed results. This mindset reemerged in Alba Iulia in the early 1930s. The initiative to build a monument belonged to Alba County section of “Astra”, which intended to celebrate 150 years from the great peasant uprising led by Horea. The monument had to have dimensions and artistic qualities to match the importance of the commemorated event. The inauguration ceremony of “Horea, Cloșca, and Crișan” Obelisk, on 14 October 1937, was celebrated like a national feast. The ceremony was attended by King Carol II and Prince Mihai, Great Voivode of Alba Iulia. Seldom were seen together so many full dresses, medals, highest-rank politicians, generals, and prelates. The black and white photos allow our imagination to fill with color the scenes of that event.