[RO]
La fel ca celelalte localităţi din Transilvania, oraşul Alba Iulia avea câte o variantă de nume dată de fiecare dintre cele trei etnii principale care trăiau aici. Era numit Bălgrad (Cetatea Albă) de români, Gyulafehérvár (Cetatea Albă a lui Gyula) de maghiari şi Weissenburg (Cetatea Albă) de saşi. Toate aceste denumiri aveau ca element comun o „cetate albă” care exista aici încă dinaintea întemeierii oraşului medieval şi anume vechiul castru roman al Legiunii a XIII-a Gemina. După cucerirea Daciei şi includerea sa în Imperiul Roman, în centrul noii provincii, în apropierea cetăţii dacice Apoulon, pe o terasă a Mureşului, a fost cantonată Legiunea a XIII-a Gemina. În jurul castrului construit aici s-au constituit cele două aşezări civile, amintite mai sus, care vor parcurge toate etapele dezvoltării urbane, dobândind pe rând statutele de municipium şi colonia - Colonia Aurelia Apulensis şi Colonia Nova Apulensis. După retragerea armatei şi a administraţiei romane din Dacia, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, în ciuda regresului vieţii urbane din fosta provincie, cele două oraşe Apulum au continuat să existe, după cum o dovedesc numeroase descoperiri arheologice care atestă că locuirea de aici a persistat până în secolul al IV-lea. Dar, treptat, spaţiul urban a devenit un ansamblu supradimensionat, în care puţinii locuitori rămaşi se adaptau să trăiască, fără a avea posibilitatea să-l utilizeze în totalitate. În cele din urmă a fost abandonat, uitându-i-se chiar şi numele, care va fi redescoperit abia un mileniu mai târziu, în perioada Renaşterii. În ciuda acestei evoluţii, vechiul castru roman a mai jucat, se pare, un rol important în zonă şi în secolele IX-X, când dominaţia bulgarilor s-a extins până la cursul mijlociu al Mureşului, din dorinţa lor de a controla exploatarea şi transportul sării. De atunci datează şi numele Bălgrad (Cetatea Albă), primit probabil sub puternica impresie creată de zidurile castrului roman, dar şi de ruinele edificiilor din fostul centru urban Apulum. După dominaţia bulgară, de la sfârşitul secolului al X-lea, a urmat cea maghiară, de începuturile căreia se leagă şi legenda întemeierii oraşului medieval Alba Iulia. Potrivit acesteia, un important principe maghiar (Gyula) a fost cel care a descoperit vechiul ansamblu urban roman, ale cărui clădiri din piatră, încă bine conservate, l-au impresionat într-o aşa manieră încât s-a decis să se stabilească acolo. La începutul secolului al XI-lea, maghiarii i-au învins pe bulgari, punând capăt centrului de putere de la Bălgrad, iar numele localităţii s-a schimbat în Gyulafehérvár, adică Cetatea Albă a lui Gyula, împrumutând şi numele „descoperitorului” ei. În primele decenii ale secolului al XVIII-lea, la scurt timp după instaurarea dominaţiei austriece asupra Transilvaniei, Alba Iulia a suferit importante transformări de ordin urbanistic datorate, în special, construcţiei fortificaţiei de tip Vauban, pe locul vechii cetăţi, ce se integra într-un sistem mai amplu de apărare a graniţelor de răsărit ale imperiului. Pe lângă edificarea noului sistem defensiv, care a impus sacrificarea vechiului oraş din afara cetăţii, ai cărui locuitori au fost mutaţi într-un nou amplasament situat mai la est, oraşului i-a fost schimbat şi numele în Karlsburg/Carlsburg, după împăratul Carol al VI-lea, în timpul domniei căruia s-a edificat noua fortificaţie, tot ca parte a unui demers cu o importantă componentă propagandistică. Pentru a se păstra totuşi o legătură cu trecutul oraşului, în paralel a fost utilizată şi varianta latină Alba Carolina, care şi ea trebuia să amintească de împăratul glorificat. După unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, noile autorităţi, cele române, au decis ca numele oficial al oraşului să devină Alba Iulia. Cu toate acestea, celelalte două denumiri Gyulafehérvár (sau Fehérvár) şi Weissenburg nu au dispărut, ele fiind folosite în continuare în comunităţile maghiară şi germană din Transilvania.
[EN]
Like most places in Transylvania, Alba Iulia has held different names throughout its history, as well as distinct names used among the three main ethnic groups of the province. Romanians called the city Bălgrad (White Fortress), the Hungarians named it Gyulafehérvár (Gyula’s White Fortress) and the Saxons used the name Weissenburg (White Fortress). The white fortress in all three names refers to the ruins of the Roman fortification of the Thirteenth Gemina Legion, which existed there before the medieval city which was to become Alba Iulia was founded. After the conquest and incorporation of Dacia by the Roman Empire (105-106 AD), the Thirteenth Gemina Legion encamped itself in the centre of the new province, not far from the Dacian fortress Apoulon, on a terrace of Mureș River. Around the legion’s stone fortification developed the aforementioned civilian settlements, which evolved through various stages of urban development, eventually acquiring the statutes of municipium and colonia, and taking their names from the Dacian fortress: named Colonia Aurelia Apulensis and Colonia Nova Apulensis. After the withdrawal of the Roman army and administration from Dacia in the second half of third century AD, life in the two cities in Apulum continued until the fourth century, as indicated by archaeological findings, although the population and the cities’ economic power dwindled. Eventually, the existing urban spaces gradually became too large for the decreasing number of inhabitants. Although the remaining population tried to adapt to the new conditions, it was not possible to use the city spaces in their entirety and finally, they were abandoned and even their names were erased from memory, to be rediscovered only after one thousand years, in the Renaissance period. Despite this disintegration, the old Roman fortification played an important role in the ninth and tenth centuries, when the Bulgarians extended their domination to the Mureș River, seeking to control the exploitation and distribution of salt reserves from this area. This was probably the time when the name Bălgrad (White Fortress) appeared. The powerful impression made by the walls of Roman fortification and the ruins of the former city of Apulum no doubt influenced the formation of this name. After the Bulgarian domination came Hungarian rule, from the end of tenth century. The beginning of this period is synchronous with the legend of the foundation of the medieval city of Alba Iulia. According to this legend, an important Hungarian ruler, Gyula, discovered the former Roman city, and was so impressed by the stone buildings still standing that he decided to settle there. The name of the city was changed to Gyulafehérvár, that is Gyula’s White Fortress, thus borrowing the name of its “discoverer”. In the first decades of the eighteenth century, soon after the establishment of Austrian domination in Transylvania, Alba Iulia went through some important urban transformations, mainly due to the construction of the Vauban fortress on the emplacement of the former fortification, integrating the area into a broader system of defence of the eastern borders of the Habsburg Empire. The construction of the new defensive ensemble involved not only the demolition of the older city outside the medieval fortification, whose inhabitants were relocated on an eastern emplacement, but also the change of the city’s name to Karlsburg/Carlsburg, after Emperor Charles VI (1711-1740). The new fortress, erected during his rule, had an important propagandistic meaning beyond its military role. To maintain a connection with the city’s past, in parallel with its new name, the Latin form, Alba Carolina, was used to evoke the memory of the glorified emperor. After the unification of Transylvania with Romania on 1 December 1918, the new Romanian authorities decided the official name of the city would be Alba Iulia. Despite this, the other two names, Fehérvár/Gyulafehérvár and Weissenburg, continued to be used by the Magyar and German communities in Transylvania.
(c) 2017, Alba Iulia - o istorie în imagini a orașului prin străzile și monumentele sale, Călin Anghel