[RO]
Sarea a fost unul dintre cele mai importante minerale din istorie. Necesară omului, dar şi animalelor sale, a format obiectul unor schimburi dinamice, pe distanţe lungi chiar, dar şi pretextul unor conflicte armate. Un bun exemplu este cel al Transilvaniei, râvnită şi pentru sarea sa. În această poveste un loc central l-a avut Alba Iulia, ca depozit şi port pentru transportul sării pe râul Mureş înspre centrul Europei, cel puţin în Evul Mediu şi epoca modernă. Încă din epoca romană, dar mai cu seamă începând cu Evul Mediu, aşezarea de la Alba Iulia îşi poate revendica şi statutul de port fluvial la râul Mureş, ce se va regăsi în denumirea cartierului Partoş, care derivă din latinescul portus = „port”. Importanţa activităţile legate de depozitarea şi transportul sării i-au conferit chiar denumirea de Portul de Sare, Salz Porto ori Salis Porto. În perioada principatului, la Alba Iulia exista cel mai important depozit de sare al Transilvaniei, amenajat în aval de Partoş. Foarte multe familii de români deserveau atunci plutăritul atât în Alba Iulia, cât şi în satele limitrofe Mureşului. În timpul dominaţiei habsburgice, cartierul Partoş se transformă într-un veritabil şantier destinat navigaţiei pe Mureş, sarea ce pornea de la Alba Iulia trebuind să aprovizioneze Banatul, precum şi părţi din Ungaria, Croaţia şi Serbia. Pentru transportul sării din Alba Iulia, malul drept al Mureşului a fost amenajat în mod special. La mijlocul veacului al XVIII-lea, pe o lungime de 300 m (!) se desfăşurau doar depozitele de sare, cu nouă clădiri de mari dimensiuni, alături de corpurile destinate vămii. De pildă, în 1780, din Partoş plecau spre Seghedin 300 de plute, fiecare încărcate cu 600 de bolovani de sare, un drum dus-întors putând dura 6 săptămâni. Între anii 1772 şi 1780 numărul corăbiilor pe care Partoşul le avea era cuprins între 262 şi 300. În cartierul învecinat, Maieri, s-a format chiar un nucleu al acestor plutaşi, numit Hăiuş, o inscripţie păstrată până azi în biserica Maieri II pomenindu-l în anul 1726 pe magistratul corăbierilor din Partoş, Andrei David. Însă, apariţia „drumului de fier”, după anul 1868, a pus capăt unei îndeletniciri milenare, schimbând destinul multor „mureşeni”, prefigurând disputele care vor urma ulterior şi prin desfiinţarea cărăuşiei, odată cu extinderea reţelei de cale ferată.
[EN]
Salt is one of the most important minerals in history. It is necessary for humans and their animals and has long been an object of trade, often over long distances, as well as the cause of military conflicts. A good example of the importance of salt in history is provided by the region of Transylvania, which was coveted for its salt reserves. In this story, Alba Iulia has played an important role – as place of storage and a port for the shipping of salt via the Mureș River to Central Europe – from at least the Middle Ages and up to modern times. There is evidence of a port at Alba Iulia dating back to Roman Dacia and the name of the neighbourhood Partoș derives from the Latin portus. The importance of this port for the transportation of salt led it to be known as the Salt Port: Salz Porto or Salis Porto. During the sixteenth and seventeenth centuries, downstream of Partoș was the most important salt depot in Transylvania. Many Romanian families earned their living from the transportation of salt on rafts. Later, in the time of Habsburg domination, Partoș was turned into a workhouse for barges used to transport salt to the surrounding region, including Hungary, Croatia and Serbia. The right bank of the Mureș was specially arranged: nine large salt depots and the buildings of the toll office stretched along the bank for a distance of 300 meters. In 1780, 300 rafts loaded with 600 blocks of salt navigated from Partoș to Szeged. A return trip could last six weeks. In 1772-1780, Partoș hosted from 262 to 300 ships. In the neighbourhood next door, Maieri, a body of sailors, called Hăiuș, were stationed. An inscription from 1726, in the church of Maieri, mentions Andrei David, the magistrate of the sailors from Partoș. The construction of the railway in 1868 finally ended the transportation of salt by water.
(c) 2016, Alba Iulia - o istorie în imagini a orașului prin străzile și monumentele sale, Cristian Ioan Popa