În Păcurari, trecătorii mai pot zăbovi în faţa palatului cu coloane al junimistului Gheorghe Racoviţă. Era magistrat provenit din Şurăneşti – Vaslui şi a ajuns unul din intelectualii de marcă ai Iaşului. Locuia în Păcurari de prin 1898 şi aici a trăit cumplitele emoţii ale expediţiei fiului său tocmai în Antartica. Era părintele profesorului Emil Racoviţă, membru în echipajul de vreo 18 cercetători care plecase cu celebra corabie Belgica sub comanda exploratorului Amundsen spre ţărmurile Antarticii.
Grijile unei expediţii memorabile
La 14 ianuarie 1898 nava lungă doar de 30 de metri şi lată de numai 5,6 metri părăsise ultima insulă a uscatului şi din acest moment se pierduse orice legătură cu ea, până pe 28 martie 1899, provocând părintelui îngrozitoare zile de nelinişte, aşteptare, speranţă şi deznădejde.
La 5 martie 1898 fusese blocată de gheţurile sudului, la 17 mai începând şi noaptea polară. Făcând eforturi extraordinare, cu toate condiţiile extrem de grele, cercetătorii au studiat cu pasiune fauna gheţurilor veşnice. Loviţi de crude încercări, exploratorii aveau să piardă din echipaj un matelot înghiţit de valuri, iar un ofiţer a căzut pradă unei boli fără tratament. Înconjuraţi de gheţuri şi cu proviziile de hrană pe sfârşite, echipajul lupta să se salveze tăind un canal lung de vreo 600 de metri. Acesta era închis de o banchiză şi cu ultimele puteri, echipajul epuizat a trebuit să îl sape din nou pentru ca la 14 martie 1899 să reuşească să iasă în larg, după aproape 15 luni de izolare. După două săptămâni , la 28 martie 1899, Belgica intra în portul Punta Arenas, iar la 18 noiembrie ajungea la Bruxelles, unde cercetătorii raportau reuşita expediţiei către societatea regală de Geograqfie sub auspiciile căreia se organizase.
Necazuri financiare
În acest timp, bătrânul părinte Gheorghe Racoviţă, muncit de gânduri negre, trăia şi durerea vinderii la mezat a casei sale din strada Română nr. 25 colţ cu strada Palade, suburbia Muntenimea de mijloc. Casa aceasta era cumpărată în 1867 şi garantase cu ea la un împrumut luat în 1877, pentru răscumpărare având de plătit suma de 47.000 lei. Nu reuşea să o salveze, casa trecând prin mai multe mâini, precum ale lui Gh. Sion şi ajungea la Ministerul Instrucţiunii pentru o Şcoală Comercială Inferioară. Desfiinţată prin 1934, şcoala preda imobilul către Inspectoratul Şcolar.
Emil Racoviţă, elevul lui Creangă
Eruditul biolog Emil Racoviţă, una dintre marile personalităţi ale neamului nostru, s-a născut la Iaşi, la 15 noiembrie 1868. A văzut lumina zilei în sânul unei vechi familii de boieri moldoveni: tatăl său, Gheorghe Racoviţă, magistrat de profesie, a fost o prezenţă proeminentă în viaţa spirituală a Iaşilor, fiind membru fondator al societăţii literare “Junimea”, iar mama, Eufrosina Stamatopol, o talentată pianistă. Micul Emil şi-a petrecut o copilărie lipsită de griji, având parte de o educaţie aleasă, dată de nişte părinţi pentru care poezia, arta, muzica erau preocupări de căpătâi. Şi-a început studiile la pitoreasca şcoală din Păcurarii Iaşului, lăsându-se pătruns de farmecul fără seamăn al povestirilor dascălului său, Ion Creangă, pentru a şi le încheia la liceul “Institutele Unite”, unde a fost elev al renumitului Grigore Cobălcescu. Acesta a reuşit să-i dăruiască lui Emil Racoviţă pasiunea pentru cercetarea naturii şi convingerea – pe care o va avea până la sfârşitul vieţii – că evoluţia este legea fundamentală a întregului Univers.
De la Iaşi, pentru a cuceri lumea
Îşi ia bacalaureatul pentru a urma cursurile Facultăţii de Drept, potrivit dorinţei tatălui său. Dar, în acelaşi timp, a frecventat cursurile de antropologie pe care le ţinea la Sorbona Leonce Manouvrier. După ce şi-a luat, în 1889, licenţa în drept, s-a întors la Facultatea de Ştiinţe, îndeplinindu-şi astfel visul. A lucrat la Laboratorul de biologie marină din Franţa şi a participat mai apoi la expediţia de explorare a Antarticei. Întors cu o bogată colecţie de materiale biologice a redactat neostenit vreo 60 de volume cu rezultatul cercetărilor din ţinuturile polare. Urma cercetarea peşterilor europene, vizitând nu mai puţin de 1.500 şi înfiinţa şi consacra speologia, ca ştiinţă distinctă.
Socialist generos
Pe tărâmul vieţii sociale activa în grupările socialiste pariziene şi semna alături de Engels, la Congresul socialist din 1899, manifestul de proclamare a zilei de 1 mai ca Sărbătoare a Muncii. Se lăsa prins de elanul ideilor socialismului generos şi a împărţit ţăranilor pământul moştenit de la tatăl său în Şurăneşti – Vaslui. Păstra doar casa copilăriei, care este acum muzeu. Se pierdea la 17 noiembrie 1947 în Cluj unde se statornicise profesor de biologie la facultatea de Ştiinţe (1920). Aici înfiinţase Institutul Naţional de Speologie, căruia îi donase uriaşa sa colecţie de documente şi materiale de cercetare, primind şi ajutorul institutului similar din Paris. Membru al mai multor societăţi ştiinţifice internaţionale, Emil Racoviţă a condus şi Academia Română între 1926 şi 1929.
Creangă şi Eminescu în casa lui Negruzzi
Printre poveştile cu aură de legendă se păstrează în Păcurari vocea veselă a lui Ion Creangă şi melancolia poeziei Doina a lui Mihai Eminescu. Sunt legate de casa de la nr. 21, scoborâtă mult de la nivelul străzii şi în care funcţionează acum o secţie de poliţie. Aici a locuit o perioadă Iacob Negruzzi, stâlpul de bază al Junimii şi artizanul Convorbirilor literare. Găzduind în odăile sale întâlnirile societăţii literare, printre sumedenia de musafiri se afla şi Ion Creangă cu snoavele sale împănate de parascovenii. Venit la serbările dezvelirii statuii lui Ştefan cel Mare din 3 iunie 1883, aici poposea şi Mihai Eminescu. Acesta, în ajunul zilei festivităţilor, prezenta tulburat Doina, poezie dedicată manifestărilor patriotice din acea perioadă. Iacob Negruzzi a locuit în Păcurari cam în perioada 1882 – 1885.
În chirie
Clădirea fusese proprietatea vechii familii de boieri moldoveni Miclescu şi a fost construită la începutul secolului XIX. Mutaţi la Bucureşti boierii predau casa lui Alex Sturzescu care a stăpânit-o între 1875 şi 1904. De la acesta, Iacob Negruzzi a închiriat-o câţiva ani, proprietarul având domiciliul în strada Asachi. De altfel marele junimist a locuit în mai multe case din Iaşi. După venirea de la studii, prin 1864, Iacob a locuit în casa părinţilor săi de pe strada Petru Rareş, unde dădea adresa şi în cererea de înscriere în barou (1869). După căsătorie se mută în casele Schnurer, din strada Ştefan cel Mare, mai apoi în Copou, colţ cu strada Coroi şi în Păcurari. (un articol de Ion Mitican)
Iacob Negruzzi
Este cel de-al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane.
În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din anul 1859 studiază dreptul, obținând doctoratul (1863).
Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.
În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească.
Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.
Ca scriitor, debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921).
Este inițiat în anul 1866, în Loja masonică ieșeană Steaua României, unde primește în anul următor gradele de Companion și Maestru. Iacob Negruzzi a fost Venerabilul acestei loji în 1886.[6]
Ca membru al Partidul Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași, dar nu s-a remarcat în această calitate, este memorabilă doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.
Membru titular (1881) al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte (25 mai 1910 - 25 mai 1913; 6 iunie 1923 - 12 iunie 1926) și secretar general (28 mai 1915 - 6 iunie 1925).
Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.
Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iași și președinte al Academiei Române. Membru fondator al societății Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.