PALATUL „ALEXANDRU IOAN CUZA” de la Ruginoasa
Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic în anul 1804, care a aparținut inițial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii.
Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, fiind format din 5 obiective:
- Palatul lui Alexandru Ioan Cuza - datând din anul 1862
- Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - datând din anul 1813
- Parcul - datând din anul 1813
- Zidul de incintă - datând din anul 1813
- Turnurile - datând din anul 1813
- Mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza - datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea
-
Palatul, care astăzi adăpostește Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza", a fost construit în primul deceniu al secolului al XIX-lea, de vistiernicul Săndulache Sturdza, care a comandat arhitectului vienez Johan Freiwald ridicarea unei luxoase reședințe pe locul vechii case boierești a strămoșilor săi. Stilul inițial a fost cel neoclasic, păstrat de capela reședinței, stil care se impusese cu predilecție în arhitectura civilă din Moldova acelor timpuri. În anul 1847, logofătul Costache Sturdza „preface casa de la Ruginoasa după arhitectura stilului gotic”, angajând pentru aceasta pe arhitectul Johan Brandel. Lucrările au fost finalizate în 1855. Cladirea, care păstrează și astăzi caracteristicile stilului neogotic, inspirat de romantismul german, este de formă pătrată, cu un etaj, fiecare din cele patru fațade având aceleași elemente: peroane largi, balcoane sprijinite pe lespezi de piatră. Asemănarea frapantă cu Palatul de la Miclăușeni, județul Iași, nu este întâmplătoare, acesta fiind construit de o altă ramură a familiei Sturdza.
http://palatulculturii.ro/palatul-alexandru-ioan-cuza-de-la-ruginoasa
http://ro.m.wikipedia.org/wiki/Palatul_Cuza_de_la_Ruginoasa
English
The palace of the ruler Alexandru Ioan Cuza from Ruginoasa is a palace built in neo-Gothic style in 1804, which originally belonged to the Sturdza family. It is currently a memorial museum dedicated to the Lord of the Union.
The ensemble of Alexandru Ioan Cuza's Palace from Ruginoasa has been included on the List of historical monuments in Iași County since 2015.