Cutia face parte din : Traseul celor care au marcat istoria Romaniei
Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu
(1867 – 1935)
Prima femeie Doctor în Drept din lume .
A luptat pentru creșterea gradului de educație în rândul femeilor.
Într-o vreme în care fetele care mergeau la școală erau îndrumate să studieze domenii considerate potrivite pentru o fată, Sarmiza dorește să devină juristă și încearcă să se înscrie la Facultatea de Drept din Paris.
Cererea sa întâmpină multă opoziție, iar mama Sarmizei reacționează, indignată, în fața secretarului Facultății: „Cum, domnule, într-o țară în care este scris chiar pe porțile închisorii Libertate, Egalitate, Fraternitate, vreți s împiedicați o femeie să se instruiască, numai pentru că est femeie?”
Primește, după 15 zile de dezbateri aprinse, acordul de a fi înscrisă, cu condiția ca mama sa să o însoțească la cursuri.
A fost prima studentă a Facultății de Drept din Paris, pe care a finalizat-o cu brio, în pofida piedicilor și a neîncrederii.
La 12 iunie 1890 își susține teza de doctorat la Universitatea din Sorbona, cu tema „Condiția juridică a mamei”, devenind astfel prima femeie doctor în drept din lume.
Pe parcursul vieții sale, pledează pentru drepturile femeilor și pune bazele „Societății Domnișoarelor Române”.
[EN] The first woman Doctor of Laws in the world.
She fought for higher education among women.
At a time when girls who went to school were guided to study fields considered suitable for a girl, Sarmiza wants to become a lawyer and is trying to enroll in the Faculty of Law in Paris.
His request met with much opposition, and Sarmiza's mother reacted indignantly to the Secretary of the Faculty: just because she's a woman? ”
She receives, after 15 days of heated debates, the agreement to be enrolled, provided that her mother accompanies her to classes.
She was the first student of the Faculty of Law in Paris, which she completed brilliantly, despite obstacles and mistrust.
On June 12, 1890, she defended her doctoral dissertation at the Sorbonne University, with the topic "The legal condition of the mother", thus becoming the first woman doctor of law in the world.
Throughout her life, she advocates for women's rights and lays the foundations of the "Society of Romanian Ladies".