Geocaching pe bicicleta (MTB) la poalele Pietrei Craiului
Sambata, 30 aprilie va invit la un altfel de eveniment, o tura cu bicicleta in zona Moeciu de jos - Pestera - Magura, zona plina de cutii mai vechi si mai noi, unde se afla de altfel si unul din putinele bike track-uri de geocaching din Romania.
Vom cauta (lista cutii) si, eventual, vom ascunde noi geocacheuri.

Tura are o lungime de 25km si este un mix de sosea (1/3) cu drum forestier bine batatorit (2/3), asadar bicicleta recomandată este MTB-ul. Vom merge pe drumuri asfaltate, dar si pe off-road, unele dintre cutii nefiind ascunse chiar la marginea drumului. Diferenta de nivel pozitiva (adica cat avem de urcat) este in jur de 640 m, cu 3 urcari, din care doar prima este mai semnificativa (8.3km cu o panta medie de 5,7%), dar care se va face integral pe asfalt. Traseul poate fi considerat unul mediu spre usor (pentru cei cu experienta).


Conditii minime de participare:
- MTB in stare buna de functionare
- casca
- o camera de rezerva
- cel putin o tura de 25km parcursa recent (chiar si pe plat).
Ce trebuie sa mai aveti la voi pe langa instrumentele pe care le folositi la geocaching:
- apa 1-1,5 litri
- cate ceva de rontait (de preferat neperisabil)
- pelerina de ploaie
Pe traseu se gaseste cel putin un magazin (in a doua jumatate a traseului) pentru cei care vor avea nevoie sa isi refaca proviziile.
In caz de vreme nefavorabila (ploaie/vant puternic) eventul se reprogrameaza !