Podul de pamant.
Bucurestiul nostru seamana cu un oras trezit dintr-un somn adanc, nefiresc sau dintr-o boala lunga si nu-si mai aduce aminte decat vag, cine este si ce i s-a intamplat. Asa credea Gala Galaction atunci cand spunea raspicat "Bucurestii sunt doar un oras fara memorie".
Batranii i-au zis "Pod".
Istoria sa a fost "cusuta" de Dambovita. Candva, Podul de Pamant nu era decat un drum lung si nesigur, unde caprele mestecau agale iarba maidanelor si dulaii dormeau in mijlocul drumului si abia ridicau o pleoapa lenesa la trecator, drum croit de carele de lemne ce aprovizioanu targul si care serpuia dupa vadul ei in umba luncii printre viroage si gropi.
Inecat in noroaiele Dambovitei, drumul isi tot muta firul pe unde apuca, soarta legata de cea a garlei. Nevoiti sa-si croiasca poteci pe de laturi, oamenii au transformat ulita in cea mai larga artera a Bucurestilor vechi menita sa intre in istoria orasului ca "ruda saraca' a marilor "Poduri domnesti".
Pentru a opri revarsarea apelor Dambovitei care adesea inundau mahalalele Gorganului si Izvor, la apusul secolului al XVIII –lea, a fost ridicat un dig de pamant. O posibila explicatie a denumirii ulitei: "Podul de Pamant". Dupa 1830 junii mahalalei din Podul de Pamant erau scutiti de serviciul militar in schimbul intretinerii acestui dig de pamant.
Pe mosia ce se întindea de la actualele strazi Dinicu Golescu si Mircea Vulcanescu spre nord si nord-vest, pana aproape de cartierul Giulesti, s-au construit Spitalul Militari, Spitalul Witing, Gara de Nord si cateva intreprinderi importante, a caror constructie a inceput la sfarsitul secolului XIX, unele initiate chiar de E. Grant. Tot din aceasta perioada dateaza si Fabrica de paine plevnei. Cele mai multe cladiri de pe Calea Plevnei dateaza de la inceputul secolului XX si prima jumatate a sa, avand valoare arhitectonica, ceea ce face ca ele sa figureze pe Lista monumentelor istorice. Este cazul celor doua biserici aflate in acest perimetru (Biserica "Sf. Imparati Constantin si Elena", construita in 1785, si Biserica "Sf. Gheorghe" - 1906). ”Capul Podului” sau “Bariera” marca sfarsitul Podului de Pamnat unde se legana o cumpana de lemn. Dincolo de ea s-a construit fabrica de bere Luther, ulterior Grivita (bere foarte cautata, furnizata chiar si curtii regale).
Peste drum de Biserica "Sf. Gheorghe" - 1906 (Biserica Farmazonului) a fost construita in 1891 Manutanta centrala a Armatei, brutarie care asigura painea ostasilor.
Langa Manutanta, aproape de bariera Podului, in timpul domnei lui Gh. Bibescu, a fost ridicata cazarma militara Sf. Gheorghe pentru cavalerie. Cladirea a fost distrusa de incendiu in 1861. Pe vremea lui Al. I. Cuza a fost ridicata o alta cladire cu 475 de incaperi denumita Malmaison in semn de recunostinta pentru imparatul Frantei, Napoleon al III –lea.
La Malmaison se afla si o inchisoare militara transformata in anii '50 ai regimului comunist in inchisoare pentru detinutii politici. Aici au fost inchisi o vreme Corneliu Coposu, Nicolae Stainhart, Paul Goma. Cazarma si inchisoarea au fost dezafectate.
Podul de Pamant, dupa victoria asupra trupelor turcesti din timpul Razboiului de independenta, la 10 Decembrie 1877 se va numi Calea Plevnei.
Calea Plevnei, fosta mahala, ulita care nu ducea nicaieri... Nicaieri, fiindca iesind afara din oras te infundai intre bordeie si ajungeai in codrul care dadea ocol Bucurestiului.