Băile Herculane, județul CARAȘ-SEVERIN – 

Băile Herculane este una dintre cele mai bune destinații balneare din România. Stațiunea are o istorie și o arhitectură incredibilă, cu foarte multe atracții turistice, un peisaj compus din dealuri, munți spectaculoși, râuri și izvoare, văi pitorești și mult aer curat. Vă invit să facem o drumeție de câteva ore descoperind peisajele idilice ale stațiunii Băile Herculane, pe un traseu iubit chiar de Împărăteasa Sissi, soția Împăratului Franz Joseph al Austriei.

De fiecare dată când merg la Băile Herculane mă îndrăgostesc și mai mult de această stațiune. Iubesc drumețiile pe cărări de munte, în șir indian, sub cerul albastru însorit, povestind legende locale. Urcăm în Munții Cernei printre arbori puternici, nu grăbim pasul, tragem în piept aerul rece și avem o energie de foc. Pe alocuri înaintarea devine imposibilă pentru că pământul umed alunecă sub picioare. Respirăm din ce în ce mai greu, iar energia scade din intensitate. Ne salvează indicatoarele care ne spun câți kilometri mai avem până la următorul popas. Avem momente când nu vorbim, înaintăm în liniște, ascultând trilurile păsărilor. Arborii nu au frunze, ocazia perfectă să ne bucurăm de crestele înzăpezite ale munților. E sfârșit de martie, iar peisajul munților nu este atât de ofertant pentru a surprinde imagini spectaculoase. În schimb, profităm din plin de această armonie cu natura. Ne bucură ochii florile de primăvară care ne ies în cale: viorele, brebenei albi și mov, mătasea ciutei, crucea voinicului și mușchii de pământ.

Suntem un grup de zece persoane: patru fete și șase băieți. Scopul nostru este să ajungem în locul de unde Împărăteasa Sissi admira în fiecare dimineață panorama stațiunii Băile Herculane. Împărăteasa se plimba prin aceste locuri și văzând panorama superbă a stațiunii a spus: „Ce frumos e aici! Ce mi-ar plăcea ca mâine dimineața să iau aici micul dejun!” 80 de muncitori au îndeplinit dorința împărătesei, construind acolo un foișor. A doua zi dimineață, împărăteasa când a ajuns în vârful muntelui a avut parte de o mare surpriză. A luat micul dejun în acel foișor, admirând frumoasa panoramă. Asta se întâmpla pe la 1887. Împărăteasa Sissi a venit de 6 ori la Băile Herculane, ultima oară a stat 6 săptămâni. Pe lângă problemele psihice, împărăteasa avea și probleme reumatice. Apa din Băile Herculane îi făcea bine. Împărăteasa a mai venit o dată în regiune la inaugurarea canalului navigabil Porțile de Fier, fiind prezenți la eveniment Regele Carol I, Alexandrul I al Serbiei și Franz Joseph al Austriei. Asta se întâmpla pe la 1896. Doi ani mai târziu, în 1898 a fost asasinată la Geneva. Și lui Franz Joseph al Austriei, soțul Împărătesei Sissi, îi plăcea la Herculane. Acesta declarase că „Băile Herculane e cea mai frumoasă stațiune din Sud – Estul Europei”. Se spune că în acea perioadă Herculane o bătea și pe Karlovy Vary din Cehia.

Pe traseu simțim brize răcoritoare, adieri de prospețime și auzim în ecouri un murmur de pâraie. Ținem pasul unul după celălalt. „Monom! Nu unul lângă altul”, strigă ghidul. În câteva minute ajungem la primul popas, la Foișorul Schneller sau Foișorul Verde, situat pe buza unei stânci. Acest foișor a avut de-a lungul timpului și alte denumiri: „Refugiul Schneller”, „Foişorul Dragalina” sau „Chioşcul de Jos”. Avem norocul să întâlnim acolo un localnic cu un câine. Se observă o relație specială între stăpân și patruped, o chimie cum doar în filme vezi așa ceva. Am intrat în foișor și făceam fotografii panoramice cu stațiunea Băile Herculane și Masivul Domogled. M-am așezat pe o bancă și admiram de la mare înălțime frumoasele Băi Imperiale Austriece, Cazinoul, Parcul central, curgerea spectaculoară a râului Cerna, Podul de piatră, Hotelul Cerna, Piața Hercules, etc. Suntem fericiți că avem o vreme superbă, soarele apare din când în când, iar aerul curat ne face bine. Prima supradoză de oxigen a fost luată. Părăsim Foișorul Verde și ne continuăm traseul în șir indian.

E o după-amiază plăcută, cu raze de soare din când în când. Primul indicator care ne iese în cale: Spre Izvorul Munk – 15 min. Trecem pe lângă copaci doborâți, luăm în picioare frunze uscate și evităm pietrele acoperite de mușchi. Ajungem într-o vale traversată de un pârâu. Trecem peste un pod de lemn și urcăm cu mare dificultate. Pământul alunecă sub picioare. Călcăm fiecare pe urmele celuilalt și ne dăm mâna reciproc în situații dificile. De departe, printre copaci, zărim un perete de stâncă înalt de vreo 30 de metri. Aflăm de la ghid că din acel perete de stâncă țâșnește Izvorul Munk, iar acolo încă mai există Rezervorul de apă Munk care alimenta întreaga stațiune Băile Herculane. Ajungem la izvor și facem un scurt popas. Apa rece îmi îngheață mâinile. Iau doi-trei pumni cu apă până îmi potolesc setea. Lângă izvor există o bancă de lemn, perfectă pentru cei prea obosiți ca să-și tragă sufletul. Ghidul ne atenționează să grăbim pasul: „Trebuie să ajungem și să ne întoarcem pe lumină!”

Suntem în Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Ne orientăm după triunghiurile albastre și cercurile galbene desenate pe copaci. Se simte și mai mult răcoarea muntelui, iar odată cu înaintarea noastră văile devin mai adânci și mai periculoase. Ghidul este în față, povestind din când în când drumețiile sale montante: „Vârful Musala a fost primul meu traseu, ca dificultate mă refer, pe care l-am urcat”. Soarele mă încălzește la spate și îmi tresare inima de bucurie când ajungem la Foișorul Galben, locul unde se află primul vârf al muntelui, numit Piscul Jubiliar. Foișorul a fost inaugurat la 160 de ani de când Împărăteasa Sissi a vizitat stațiunea Băile Herculane. Foișorul se află în inima pădurii și nu oferă puncte de belvedere. Luăm loc cu toții și citim perlele turiștilor cioplite pe grinzile foișorului: „Rușine măgarilor!”, „Te iubesc, Mary!”, „Vali, ești viața mea!”. Se pare că mulți tineri îndrăgostiți au amintiri frumoase în acest foișor. La un moment dat, într-un moment de neatenție, o colegă rămâne blocată cu piciorul într-o gaură. O ajut repede să-și scoată piciorul. Podeaua foișorului avea o scândură lipsă. Toată lumea râdea zgomotos, însă fata tăcea și își stăpânea durerea.

Nu pierdem vremea prea mult la Foișorul Galben. Mai avem mult de mers până la capătul traseului. O dată cu înaintarea noastră, covorul cu flori de primăvară dispare. Spre surprinderea mea descopăr pe potecă un ghimpe pădureț (Ruscus aculeatus), un arbust spinos, cu frunze mici alb-verzui și fructe de culoare roșie, asemănătoare cireșelor ca mărime și formă. Această plantă de aproximativ un metru înălțime crește în zone mai puțin accesibile și este ocrotită de lege. Ajungem destul de repede la Foișorul Ciorici, o căsuță de lemn cu acoperiș de tablă vopsit în roșu. Suntem la al patrulea popas de până acum. Ne aflăm pe Vârful Ciorici, situat la o altitudine de 413 metri. Din acest loc admirăm peisajele și facem fotografii pe o muchie de stâncă. Panorama este uluitoare asupra Văii Cernei. Profităm de acest colț de paradis și facem o fotografie de grup. Nu zăbovim prea mult și ne continuăm ascensiunea. Doi dintre colegii noștri renunță să urce și rămân să ne aștepte până facem cale întoarsă. Sunt frânți de oboseală și nici nu au încălțămintea potrivită pentru ultima porțiune de traseu.

Poteca este acoperită cu zăpadă pe alocuri, devine greoaie și cere un efort mai mare. Din întreg grupul eu sunt cel mai prost echipat. Nu am bocanci și sunt îmbrăcat cel mai subțire. Simt frigul. Pe traseu nu mai întâlnim florile. Semne de viață dau doar mușchii verzi de pe pietre și trunchiurile copacilor. Pe traseu avem parte de câteva serpentine scurte. Urmărim marcajul triunghi albastru de pe arbori. La un moment dat facem un mic popas pe o piatră acoperită cu mușchi. Un coleg scoate o butelcuță cu coniac și o dă din mână-n mână. Bem fiecare câte un gât de tărie. Corpul mi se înfierbântă instant. În scurt timp ajungem în Vârful Elisabeta, locul unde se află Foișorul Elisabeta, numit și Foișorul Roșu. Aici facem ultimul popas. Efortul ne este răsplătit cu o panoramă spectaculoasă asupra Văii Cernei. N-avem cuvinte! Surprindem peisajele cu aparatele de fotografiat. Îmi spun în gând: „Am făcut-o și pe asta!” După jumătate de oră de stat în Foișorul Roșu, facem cale întoarsă. Parcă zburăm la coborâre. Băgăm viteză și în scurt timp ajungem la cei doi colegi rămași la Foișorul Ciorici. Ni se alătură pe traseu și mergem să vizităm Grota cu Aburi. Terenul este accidentat și alunecos. Ajungem cu greu la grotă. Peştera este renumită în regiune. Printr-o crăpătură mică în stâncă ies aburi fierbinţi cu miros de sulf. Un coleg îmi zice că peștera seamănă cu o p…ă. Râd zgomotos. Coborâm în stațiune cu pași rapizi. E ora 6 seara și simțim deja foamea. Spre sfârșitul traseului, aproape de stațiune, ne iese în cale o călugăriță care ne salută cu „Doamne ajută!” Ajungem în locul de unde am început traseul, de la Izvorul Diana III din Băile Herculane.