Acest geocache a făcut parte din GeoQuest XV.
This geocache was part of GeoQuest XV.
Ez a doboz a GeoQuest XV része volt.
Supa de piatră (basmul popular)
Ciorba de piatra (basmul popular) A fost odată ca niciodată un biet soldat care se întorcea acasă de la război. Mergea dintr-un sat în altul, zdrențuit și flămând, dar nu i s-a oferit niciodată o gură de pâine sau puțină supă caldă. A aplicat la una din case, a aplicat și la cealaltă casă. În unele locuri chiar au lăsat să intre câinele, iar în alte locuri s-au prefăcut la fel de săraci ca cei care nu au nimic.
Soldatul a hotărât pentru sine că va intra chiar în prima casă din satul alăturat și, oricine locuia acolo, va găti singur supă. Imediat ce a ajuns în sat, a luat o piatră de pe drum și a intrat chiar în prima casă. Aici locuia o bătrână.
- Bună ziua, bătrână!
- Dumnezeu să vă binecuvânteze, curajos domnule!
- Cum este sănătatea ta și cum îți servește?
- Al meu servește așa cum slujește, deci cum servește curajosului meu domn?
- Mă servește la fel de bine ca și el. Dar mi-e foarte foame și aș mânca ceva dacă ar fi cineva dispus să mi-l dea.
- Vai, suflete, curajos domnule, l-as da daca as avea. Dar sunt sărac ca un șoarece de biserică. Nu am nimic, cămara mea este goală, mansarda mea este goală, totul este gol. Nu este nici măcar o chestie aici.
– E în regulă – spune soldatul – nu sunt atât de sărac pe cât pare, am o piatră mare în buzunar. Aș putea face supă din ea, am nevoie doar de un ceaun sau o oală în care să o gătesc.
Bătrâna a devenit foarte curioasă cum ar putea fi acea supă de piatră.
- Pot să-ți dau doar oale, că sunt destui - spune bătrâna - dar nu e nimic în care să le pui.
Soldatul a spălat bine piatra, apoi a pus-o în oală. Bătrâna a făcut foc. Soldatul a turnat apă pe piatră și a pus-o la fiert. Din când în când mai amesteca apa cu o lingură lungă de lemn.
Bătrâna privea ce făcea soldatul. Când apa fierbea deja, soldatul a gustat ciorba.
„Este delicios”, spune el, „dar dacă ar fi puțină sare în el, ar fi și mai delicios”.
- Aduc sare, am - o aduse grăbită bătrâna. Soldatul a pus sarea în supă, a amestecat-o bine și a spus:
- Știi, dacă ar fi o lingură de grăsime, atunci ciorba asta ar fi foarte bună.
Bătrâna i-a răspuns:
- Am si pe asta, o aduc!
A adus o lingură de grăsime, care a fost și ea lăsată în oală. Soldatul a amestecat supa, a gustat, iar bătrâna a privit. Soldatul a spus deodată:
- Știi, eu gătesc adesea supă de piatră și pot spune că ciorba de piatră este cea mai gustoasă când se adaugă puțin cârnați.
– Am și cârnați – a recunoscut bătrâna – o să aduc o bucată din cămară.
A intrat înăuntru, iar soldatul a strigat după el:
- Atunci adu două bucăți, bătrână, că am nevoie de o bucată și și tu.
- Îl aduc eu, îl aduc eu! – a strigat bătrâna înapoi și a adus deja cele două bucăți de cârnați.
Soldatul a pus-o și el în oală. Între timp, a amestecat încet și a gustat.
– Știi – a vorbit din nou – dacă am avea câțiva cartofi, i-am putea toca totuși în supă. Și dacă chiar și puțină legume ar costa, asta ar fi cu adevărat extravagant!
- Am și pe asta - se lăuda bătrâna - o aduc imediat. A adus repede niște legume și cartofi, care au fost curățați repede și, în cele din urmă, i-a spus bătrânei:
- Gustă cât de bună este!
Îl gustă și bătrâna:
„Oh, bine, nu m-am gândit niciodată că poți face o supă atât de bună din piatră”, bătu din palme.
L-au mai lăsat să fiarbă puțin și apoi soldatul a spus:
- Chiar și câteva boabe de orez ar fi bune dacă ar exista, dar nu există, nu?
- Am și eu asta - încuviință bătrâna. În curând au adăugat și câteva boabe de orez. Soldatul oftă:
- Ei bine, acum această supă este la fel ca cele pe care le gătesc de obicei.
Au așteptat să se gătească, apoi soldatul a luat o farfurie mare pentru bătrână și una pentru el și au mâncat-o cu poftă. Bătrâna nu s-a putut abține să nu se întrebe cum se poate face o supă atât de bună dintr-o piatră? Când s-au săturat, l-a întrebat pe soldat:
- Spune-mi, domnule curajos, nu vei vinde piatra asta? Adesea nici nu am ce să gătesc și ce fel de supă aș putea face din ea:
- O voi vinde cu placere! – răspunse soldatul zâmbind sub mustață. - Îți dau pentru o sută de forinți.
Bătrâna a dat repede cei o sută de forinți, a scos piatra din ciorbă, a învelit-o într-o cârpă și a ascuns-o.
Soldatul a luat o sută de forinți pentru ca bătrâna să nu se răzgândească. Așa că trăia deja bine, și avea o sută de forinți, și a călătorit fericit până seara, până a găsit o altă bătrână care nu știa să gătească ciorbă de piatră. Apoi a fost din nou mulțumit.
Aceasta a fost povestea ciorbei de piatră. Trăiește astfel încât să nu fii nevoit să-l gusti niciodată!
The stone soup (folk tale)
The stone soup (folk tale) Once upon a time, there was a poor soldier returning home from war. He went from one village to another, ragged and hungry, but he was never offered a bite of bread or a little warm soup. He applied to one of the houses, he applied to the other house as well. In some places they even let the dog in, and in other places they pretended to be as poor as those who have nothing.
The soldier decided to himself that he would go into the very first house in the next village and, whoever lived there, cook soup for himself. As soon as he reached the village, he picked up a stone from the road and entered the very first house. An old woman lived here.
- Good day, old lady!
- God bless you, brave sir!
- How is your health and how does it serve you?
- Mine serves as it serves, so how does it serve my brave lord?
- It serves me just as well as it does. But I'm very hungry, and I'd eat something if there was someone willing to give it to me.
- Alas, my soul, brave sir, I would give it if I had it. But I am as poor as a church mouse. I have nothing, my pantry is empty, my attic is empty, everything is empty. There isn't even a binge here.
- It's okay - says the soldier - I'm not as poor as it seems, I have a big stone in my pocket. I could make soup out of it, I just need a cauldron or a pot in which to cook it.
The old woman became very curious as to what that stone soup might be like.
- I can just give you pots, because there are enough - says the old woman - but there is nothing to put them in.
The soldier washed the stone thoroughly, then put it in the pot. The old woman made a fire. The soldier poured water on the stone and put it on to boil. From time to time he stirred the water with a long wooden spoon.
The old woman watched what the soldier was doing. When the water was already boiling, the soldier tasted the soup.
"It's delicious," he says, "but if there was a little salt in it, it would be even more delicious."
- I'll bring salt, I have it - the old woman hurriedly brought it. The soldier put the salt in the soup, stirred it well, and said:
- Do you know, if there was a spoonful of fat, then this soup would be really good.
The old woman answered him:
- I have that too, I'll bring it!
He brought a spoonful of fat, which was also let into the pot. The soldier stirred the soup, tasted it, and the old woman watched. The soldier suddenly said:
- You know, I often cook stone soup, and I can say that stone soup is the tastiest when a little sausage is added to it.
- I also have sausages - admitted the old woman - I'll bring a piece from the pantry.
He went inside, and the soldier shouted after him:
- Then bring two pieces, old lady, because I need a piece and you too.
- I'll bring it, I'll bring it! - the old woman shouted back and already brought the two pieces of sausage.
The soldier put it in the pot too. In the meantime, he slowly stirred and tasted it.
- Do you know - he spoke again - if we had a few potatoes, we could still chop them into the soup. And if even a little vegetable cost, that would be really extravagant!
- I have that too - the old woman boasted - I'll bring it right away. He quickly brought some vegetables and potatoes, which were quickly peeled, and finally he said to the old woman:
- Just taste how good it is!
The old woman also tastes it:
"Oh, well, I never thought you could make such good soup out of stone," he clapped his hands together.
They let it cook a little longer, and then the soldier said:
- Even a few grains of rice would be good if there were, but there isn't any, right?
- I have that too - nodded the old woman. Soon they also added a few grains of rice. The soldier sighed:
- Well, now this soup is just like the ones I usually cook.
They waited for it to be cooked, then the soldier took a big plate for the old woman and one for himself, and they ate it with relish. The old woman couldn't help but wonder how such a good soup could be made from a stone? When they were full, he asked the soldier:
- Tell me, brave sir, won't you sell this stone? Often I don't even have what to cook, and what kind of soup could I make from it:
- I will gladly sell it! - answered the soldier, smiling under his mustache. - I'll give it to you for a hundred forints.
The old woman quickly gave the hundred forints, took the stone out of the soup, wrapped it in a cloth, and tucked it away.
The soldier took away the hundred forints so that the old woman would not change her mind. So he already lived well, and he had a hundred forints, and he happily traveled until evening, until he found another old woman who didn't know how to cook stone soup. Then he was satisfied again.
This was the story of stone soup. Live so that you never have to taste it!
A kőleves (népmese)
A kőleves (népmese)Hol volt, hol nem volt, volt egyszer egy háborúból haztérő szegény katona. Rongyosan és éhesen ment egyik faluból ki, a másikba be, de bizony nem kínálták meg sehol se egy falás kenyérrel vagy egy kis meleg levessel. Bekéredzkedett az egyik házhoz is, kért a másik háznál is. Volt ahol a kutyát is ráeresztették, máshol meg olyan szegénynek tettették magukat, mint akiknek semmijük sincs.
Elhatározta magában a katona, hogy a következő faluban bemegy a legelső házba, és lakjon ott bárki is, levest főz magának. Ahogy beért a faluba, föl is vett az útról egy követ, s bement a legelső házba. Egy öregasszony lakott itt.
- Jó napot, öreganyám!
- Adjon Isten, vitéz uram!
- Hát hogy s mint szolgál az egészsége?
- Az enyém szolgál, ahogy szolgál, hát vitéz uramnak hogy szolgál?
- Nekem is éppen úgy szolgál, ahogy szolgál. De nagyon éhes vagyok, és úgy ennék valamit, ha volna, aki szívesen adna.
- Jaj, lelkem, vitéz uram, adnék én, ha volna. De én is olyan szegény vagyok, mint a templom egere. Semmim sincs, tiszta üres a kamrám, üres a padlásom, üres mindenem. Még egy falás sincs idehaza.
- Jól van - mondja a katona -, én nem vagyok annyira szegény, mint az látszik, van itt a zsebemben egy jó nagy kő. Ebből én tudnék levest főzni, csak kéne egy üstöcske vagy egy fazék, amiben megfőzhetném.
főzök kőlevest, és elmondhatom, hogy a kőleves akkor a legfinomabbKíváncsi lett nagyon az öregasszony, milyen lehet az a kőleves.
- Fazekat éppen adhatok, mert az van elég - mondja az öregasszony -, csak az nincs, amit beletehetnék.
Megmosta a katona a követ jó alaposan, aztán beletette a fazékba. Az öregasszony tüzet rakott. A katona vizet töltött a kőre, s odatette főni. Időnként egy jó hosszú fakanállal megkeverte a vizet.
Leste az öregasszony, hogy mit csinál a katona. Amikor a víz már forrt, a katona megkóstolta a levest.
- Finomnak finom - mondja -, de ha egy kicsi só volna benne, akkor még finomabb volna.
- Hozok én sót, van nekem - sürgölődött az öregasszony, és már hozta is. Beletette a katona a levesbe a sót, megkevergette jól, s azt mondta:
- Tudja-e, ha lenne egy kanálka zsírja, akkor lenne igazán jó ez a leves.
Felelte rá az öregasszony:
- Van nekem az is, hozok én!
Hozott egy kanál zsírt, azt is beleeresztették a fazékba. Kevergette a katona a levest, kóstolgatta, az öregasszony meg leste. Azt mondta egyszer csak a katona:
- Tudja, én gyakran főzök kőlevest, és elmondhatom, hogy a kőleves akkor a legfinomabb, ha egy kis kolbász is kerül bele.
- Van nekem kolbászom is - vallotta be az öregasszony -, hozok én egy darabot a kamrából.
Be is ment, a katona meg utánakiáltott:
- Hozzon akkor már két darabot, öreganyám, mert nekem is kell egy darab meg magának is.
- Hozok, hozok! - kiáltott vissza az öregasszony, és már hozta is a két darab kolbászt.
A katona beletette azt is a fazékba. Közben szép lassan kevergette, kóstolgatta.
- Tudja -e - szólalt meg újra -, ha volna egy pár szem krumplija, azt még beleapríthatnánk a levesbe. S ha még egy kis zöldség is kerülne, az volna csak igazán fölséges!
- Van nekem az is - büszkélkedett az öregasszony -, mindjárt hozom is. Hamar hozott egy pár zöldséget, krumplit, azt gyorsan megpucolták, végül azt mondta az öregasszonynak:
- Kóstolja csak meg, maga is, hogy milyen jó!
Megkóstolja az öregasszony is:
- Jaj, hát sose hittem volna, hogy kőből ilyen jó levest lehessen főzni - csapta össze a kezét.
Hagyták még egy kicsit főni, aztán így szólt a katona:
- Még egy pár szem rizs is jó lenne bele, ha volna, de ugye az nincsen?
- Van nekem az is - bólogatott az öregasszony. Hamar még egy pár szem rizst is hozzátettek. Felsóhajtott a katona:
- No, most már tisztára olyan ez a leves, mint amilyeneket én szoktam főzni.
Megvárták, hogy megfőjön, aztán a katona szedett egy jó nagy tányérral az öregasszonynak, egyet magának, s jóízűen megették. Az öregasszony nem győzött eleget csodálkozni, hogy miként lehet egy kőből ilyen jó levest főzni? Mikor jóllaktak, azt kérdezte a katonától:
- Mondja, vitéz uram, nem adná el ezt a követ? Sokszor az sincs, amit főzzek, s ebből milyen jó levest tudnék én főzni:
- Eladom én szívesen! - felelte a katona, és elmosolyodott a bajusza alatt. - Száz forintért odaadom.
Az öregasszony hamar odaadta a száz forintot, kivette a levesből a követ, egy kendőbe betakargatta, s jól eldugta.
A katona meg elsomfordált a száz forinttal, nehogy az öregasszony meggondolja magát. Így már jól is lakott, és volt neki száz forintja is, vígan rótta estig az utat, amíg nem talált megint egy olyan öregasszonyt, aki nem tudta, hogyan kell főzni a kőlevest. Ott aztán újra jóllakott.
Ez volt a kőleves története. Éljetek úgy, hogy nektek sohase kelljen megkóstolnotok!